Bază materială & fotografii

Istoria veche

În 1855 se înfiinţează, la Târgu Jiu, prima şcoală de fete, din iniţiativa lui C. Săvoiu-Surcel. În 1876, aceasta este transformată, de către prefectul Ghiţă Magheru, în Şcoală Secundară (sunt trimise la studii, în Germania, câteva tinere, care, la întoarcere, vor impulsiona activitatea şcolii). În noiembrie 1921, se organizează Şcoala Secundară de Fete, sub diriguirea unui Comitet şcolar, majoritatea elevelor din clasele II-IV provenind de la Liceul „Tudor Vladimirescu”.

Dacă în primul an 1921/1922 există un număr de 100 de eleve în clasele I-IV extrabugetare, în 1924/1925 se înregistrează un număr de 361 de eleve ce frecventează clasele I-VIII. Ulterior unitatea devine Şcoală Secundară de Gradul II, trecând la bugetul de stat.

Neavând local propriu, şcoala va funcţiona în diferite clădiri, până în 1941, când, prin Decretul-Lege nr. 53, Primăria Tg-Jiu este autorizată să-i doneze un imobil. Ulterior, clădirea se va extinde (sub coordonarea renumitului arhitect Luigi Pittini) şi baza materială se va dezvolta. Din 1925, în condiţii de închiriere, va beneficia de un internat.

De la 1 septembrie 1928, şcoala va funcţiona cu titulatura: Liceul de Fete din Târgu-Jiu. La 11 februarie 1937, prin Decretul regal nr. 378, i se acordă denumirea de Liceul de Fete „Ecaterina Teodoroiu”. În perioada reformei populare a învăţământului (1948 – 1953), şcoala va reveni la titulatura Liceul de Fete, iar în perioada 1953 – 1961 ia denumirea de Şcoala Medie de Fete, cu durata de şcolarizare de 10 şi respectiv 11 ani. În 1961 se va contopi cu Liceul „Tudor Vladimirescu”. La 29 martie 1970, are loc festivitatea acordării numelui „Ecaterina Teodoroiu” fostei Şcoli Medii nr. 2, ce va  fiinţa în clădirea Liceului Pedagogic.  Începând din 1970, şcoala fiinţează în localul propriu, special construit, din strada 1 Decembrie 1918 nr. 25 bis, până azi.

În anul 1977, odată cu trecerea sub tutela Intreprinderii Electrocentrale Rovinari, Liceul Teoretic „Ecaterina Teodoroiu” a devenit Liceul Industrial Energetic „Ecaterina Teodoroiu”.

Istoria nouă

Liceul Teoretic „Ecaterina Teodoroiu”  schimbă denumirea în Liceul Industrial Energetic „Ecaterina Teodoroiu” odată cu afilierea la Electrocentrale Rovinari, urmând ca în perioada 1977- 1999 acesta să îmbunătățească considerabil baza materială a școlii.

Începand cu anul 1977, urmare a diversificării profilurilor în structura de şcolarizare (liceu, şcoala profesională, şcoală de maiştri, şcoală postliceală) școala noastră va deveni Grupul Şcolar Industrial „Ecaterina Teodoroiu”

Începând cu 1 septembrie 1999, prin Dispoziţia nr. 77/1999 a Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, se înfiinţează, prin scindare, Liceul Teoretic „Ecaterina Teodoroiu” şi Grupul Şcolar Tehnologic nr. 1 .

De-a lungul anilor liceul a devenit recunoscut atât pe plan local cât și pe plan național, fiind unul din liceele de referință ale județului, recunoscut în special prin performanțele obținute la Olimpiadele Școlare județene și naționale precum și la Concursurile pe meserii chiar daca a  schimbat de mai multe ori denumirea, ultima data in anul scolar 2011-2012, cand a devenit actualul  ,,Liceul Energetic,, de astăzi!

Baza materială

In ultimii 4 ani de zile toate spațiile școlii au fost modernizate cu ajutorul unor finanțări importante ale operatorilor economici privați OMV Petrom și Distribuție Energie Oltenia la care se adaugă investiții realizate prin proiectul ROSE.

Investițiile constau în reabilitări complete ale sălilor, dotări cu tehnică și aparatură de ultimă generație a laboratoarelor de energetică, electric, electronică- automatizări, proiectare grafică asistată de calculator, a atelierelor electric si mecanic, dotarea cu mijloace didactice moderne: 12 table inteligente, 10 videoproiectoare, peste 200 de leptop-uri și calculatoare, peste 70 de tablete, etc.

De asemenea, a fost refacută infrastructura pentru internet Wi-Fi de mare viteză în toate corpurile de clădire și a fost instalat un sistem de supraveghere modern pentru a asigura securitatea elevilor

Tot la capitolul dotare, în vara anului 2021 Liceul Energetic a beneficiat de montarea unui sistem de producere a energiei verzi prin intermediul panourilor fotovoltaice echipat cu invertor. Astfel, Liceul Energetic este în prezent o școală independentă energetic, care furnizează energie electrică în rețeaua națională, grație unei investiții private realizată cu scopul diminuării cheltuielor școlii

Oferta de școlarizare

Licelui Energetic este singurul liceu energetic din judetul Gorj și are ca principal obiectiv formarea de forță de muncă calificată  pentru domeniile energetică, electronică si automatizari, electromecanică, electric și mecanic pentru școala profesională, liceu și școala postliceala și de maistri.  

Oferta de şcolarizare a școlii noastre răspunde atât cerinţelor beneficiarilor direcţi, elevii, cât şi a beneficiarilor indirecţi – părinţi, agenţi economici, comunitatea locală.

Tot mai des în ultimii ani, odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, beneficiari ai educației oferite de către Liceul Energetic au devenit angajați sau chiar antreprenori în România sau țări membre UE, ceea  ce a dus la o regândire a managementului școlii și a modalităților de organizare a educației oferite.

În acest sens şi pentru îndeplinirea rolului pe care îl are în comunitate, şcoala urmăreşte promovarea unei politici educaţionale conformă cu cea din comunitatea europeană, în scopul asigurării egalităţii de şanse pentru toţi elevii nostri, a nediscriminării si asigurării educației incluzive și multiculturale.